- Advertisement -
AcasăPoliticaLudovic Orban: Din 23 noiembrie 2021, nu există zi de la Dumnezeu...

Ludovic Orban: Din 23 noiembrie 2021, nu există zi de la Dumnezeu să nu mă felicit pentru decizia de a lăsa în urmă pînîlî-ul confiscat de gașca demolatoare și de a începe un nou proiect politic cu adevărat liberal. Astăzi, celor mai mulți membri din pînîlî le este rușine să mai spună că fac parte din acest partid

- Advertisement -

Liderul „Forta Dreptei”, Ludovic Orban, si-a criticat dur pe pagina sa de facebook fostii colegi din #echipacastigatoare. Acesta a spus ca astazi celor mai multi liberali le este rusine sa spuna partidul din care fac parte deoarece actualul PNL nu mai are nimic de a face cu vechiul partid. Mai mult, Orban face o declaratie in premeira si spune ca PNL este condus de fapt de sistem, sugerand ca capul acestuia este presedintele Iohannis.

Postarea integrala a lui Ludovic Orban:

„Din 23 noiembrie 2021, nu există zi de la Dumnezeu să nu mă felicit pentru decizia de a lăsa în urmă pînîlî-ul confiscat de gașca demolatoare și de a începe un nou proiect politic cu adevărat liberal.

Astăzi, celor mai mulți membri din pînîlî le este rușine să mai spună că fac parte din acest partid. Pentru că pînîlî a devenit exact opusul a ceea ce credea lumea că este.

Din principal apărător al democrației, a ajuns un pericol la adresa democrației românești, a drepturilor și libertăților românilor.

Din campion al luptei contra stângii postcomuniste, a ajuns complicele perpetuării la putere a moștenitorilor lui Iliescu.

Din reprezentant al mediului privat, al profesiilor liberale, s-a transformat într-un partid clientelar, dominat de etatiști bugetivori.

Dintr-un partid născut din societatea civilă, a devenit un partid controlat de sistem.

Din partidul care își făcea un brand din libertatea de exprimare și din pluralismul de opinii, a rămas doar un cor de lăudători care cântă fals, pe o singură voce, un singur refren : odă conducătorului iubit.

Din formațiunea care părea că este cea mai dispusă și capabilă să implementeze reformele necesare modernizării societății românești, a devenit un bastion al inerției și stagnării.

Din cel mai onorabil și cu ștaif partid, s-a transformat într- o cloacă în care minciuna, trădarea, slugărnicia, lașitatea și impostura sunt la putere.

Din formațiunea care și-a ales liderii în competiții democratice autentice, a ajuns în penibila situație de a accepta șefi alogeni desemnați si impusi prin decret prezidențial.

Mă opresc aici cu enumerarea. În finalul acestei postări, le readuc aminte celor din gașca demolatoare că principiul pe care l-au impus, ca premierul în funcție să fie pus președinte de partid, îi poate duce în situația ca după 1 iunie 2023, când se va face rocada, să fie nevoiți să îl accepte ca șef pe noul premier, Marcel Ciolacu”, a spus Ludovic Orban, pe pagina sa de Facebook.

- Advertisement -
- Advertisement -

Rețele de socializare

34,563FaniÎmi place
24,580CititoriConectați-vă
61,453AbonațiAbonați-vă

Important

- Advertisement -

Noutăți

- Advertisement -