„Conservatorul” lautar mai multa beat decat treaz, Ludovic de Romania, continua sa ii tina lectii de morala premieruluilui Viktor Orban, sugerand la fel ca marea majoritate a meltenilor din clasa politica roamneasca, ca declaratiile acestuia sunt „naziste” si „antieruopene”. Cu toate ca pe masura ca omul creste invata (mai putin intr-adevar prin Romania, cu atat mai putin in politica) Mandolina remarca deranjat ca la inceptul anilor 90, Viktor Orban era liberal si euro atlantist, sugerand ca acum ar fi pro rus si dicatator.
„Viktor Orban participă la Balvanyos la aceste evenimente – cred că prima dată a venit în 1993 sau 1994. Pe vremea respectivă era liberal şi euro-atlantist, acum Viktor Orban a ajuns coloana a cincea a Rusiei în Uniunea Europeană şi un exponent al unor idei care credeam că au murit odată cu cel de-al Doilea Război Mondial, să vorbeşti despre rase, rasism, despre astfel de chestiuni într-o Europă multiculturală, în care sunt respectate drepturile minorităţilor de orice fel, minorităţile religioase, naţionale, reprezintă practic o încălcare grosolană a Tratatului Uniunii Europene şi a valorilor şi principiilor care stau la baza constituirii Uniunii Europene. În mod normal, cred că ar fi perfect justificată declanşarea procedurii de suspendare a dreptului de vot al Ungariei în organismele UE din cauza mesajelor profund antieuropene şi contrare Tratatului UE pe care le transmite Viktor Orban”, a spus Ludovic Orban, la Palatul Parlamentului.
