Marea Britanie. Probleme pentru Boris Johnson! Deputaţii britanici din opoziţie ii cer premierului sa explice cine i-a plătit vacanţa de Anul Nou petrecută la o vilă de lux pe o insulă privată din Caraibe,

Premierul Boris Johnson are probleme cu deputatii britanici din opozitie. Acestia cer premierului sa clarifice cine i-a platit vacanţa de Anul Nou petrecută la o vilă de lux pe o insulă privată din Caraibe. Deputatii au pus sub semnul întrebării acurateţea informaţiilor furnizate în declaraţia sa de interese în legătură cu această escapadă

Boris Johnson a informat parlamentul că antreprenorul David Ross a fost cel care a asigurat „cazarea pentru o vacanţă privată” pentru el şi partenera sa (Carrie Symonds), „în valoare de 15.000 de lire”, pe insula Mustique din arhipelagul Sf. Vicenţiu şi Grenadine.

John Trickett, membru al guvernului „din umbră” al laburiştilor, l-a îndemnat însă pe premier să „clarifice cine a plătit pentru excursia sa de lux”, după ce media au relatat că Ross nu a finanţat direct respectiva escapadă.

Un purtător de cuvânt al antreprenorului a explicat joi că „dl Ross a facilitat cazarea dlui Johnson pe insula Mustique, evaluată la 15.000 de lire”, şi „de aceea este vorba de o prestaţie în natură a dlui Ross către dl Johnson, iar declaraţia dată de dl Johnson către Camera Comunelor este corectă”.

Deputata ecologistă Caroline Lucas a remarcat în schimb pe Twitter că „într-un fel sau altul informaţia privind interdicţia ce le-ar fi fost impusă consilierilor ministeriali de a accepta orice fel de favoruri nu a ajuns la urechile premierului”.

Insula Mustique a găzduit începând din anii 1960 numeroase celebrităţi britanice, între care Mick Jagger, David Bowie sau prinţesa Margareta, sora reginei Elisabeta a II-a. Insula, care a fost proprietatea aristocratului Colin Tennant, prieten apropiat al prinţesei Margareta, este deţinută în prezent de Mustique Company.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.