- Advertisement -
AcasăPoliticaNegoiță numește hotărârea de Guvern al lui Orlando prin care se vor...

Negoiță numește hotărârea de Guvern al lui Orlando prin care se vor aloca primăriilor 1,4 miliarde de lei “pomană”: Niciun guvern nu și-a permis să distrugă administrația locală cum a făcut-o actualul guvern – și după aia vii cu pomană. Abordarea Guvernului sărăcește administrația locală. Faptul că dă bani administrației locale e lăudabil. Felul în care o face este condamnabil. Administrația publică locală din România este cea mai subfinanțată din Europa

- Advertisement -

Președintele Asociației Municipiilor din România (AMR), primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, suspendat din PSD pe o perioadă de 6 luni, a lansat, marți, de la Bruxelles, o serie de atacuri la adresa Guvernului Dăncilă, exprimându-și speranța că va fi demis în urma votului la moțiunea de cenzură, care urmează joi în Parlamentul de la București.

Negoiță s-a dus la Bruxelles să participe la reuniunea Comitetului European al Regiunilor și a făcut câteva declarații referitoare la cele mai recente măsuri anunțate de Guvernul PSD privind administrația locală.

Referitor la alocarea a 1,4 miliarde de lei, promisă de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, prin hotărâre de guvern, administrațiilor locale, Robert Negoiță a catalogat-o drept „pomană”, în condițiile în care primarii s-au plâns că Executivul le-a tăiat din bugete fonduri masive care le-ar fi revenit din cotele defalcate de TVA și din impozitul pe venit.

„Din ce am înțeles eu, aceste fonduri nu au nicio legătură cu Bucureștiul, nu este eligibil la aceste fonduri de 1,4 miliarde de lei. Consider că este în neregulă treaba asta, de ce este exclus Bucureștiul, de ce este discriminarea asta? Sunt probleme grave și în București. Că vine Guvernul să mai dea câte o chestie de genul ăsta nu poți să spui că e greșit. Eu nu sunt de acord cu abordarea de principiu a Guvernului, care sărăcește administrația locală – niciun guvern nu și-a permis să distrugă administrația locală cum a făcut-o actualul guvern – și după aia vii cu pomană. Abordarea este incorectă. Dă predictibilitate administrației locale, conform Constituției, dă-i autonomie financiară, astfel încât să n-aibă nevoie de pomeni de la guvern! Bugetul național nu e pentru a-l împărți pe criterii politice, ci pe principii transparente, nu la cheremul unui ministru sau al prim-ministrului sau al Cancelariei prim-ministrului. Faptul că dă bani administrației locale e lăudabil. Felul în care o face este condamnabil”, a declarat, pentru HotNews.ro, primarul sectorului 3.

El crede că multe dintre primăriile de orașe din țară vor intra în colaps la iarnă, din cauza subfinanțării.

„Administrația publică locală din România este cea mai subfinanțată din Europa și este cu atât mai grav cu cât 70% din serviciile publice sunt furnizate de administrația locală. Primim undeva la 15% din bugetul național, în condițiile în care în Europa și Statele Unite, administrația locală primește între 30% și 60% din buget. Vine iarna, o să avem orașe în care primăriile vor intra în colaps, din cauza subfinanțării, pentru că le-a tăiat Guvernul bani. Și Primăria Generală a fost văduvită de sume mari, i s-a tăiat bugetul într-un mod inadmisbibil și, printre altele, domeniul termoficării cu siguranță că a avut de suferit. Să sperăm că nu va avea incidente grave la iarnă”, a mai spus Neogiță.

Referitor la Programul Național de Dezvoltare Locală, pentru care premierul Dăncilă a anunțat ediția a treia, Negoiță consideră că „e o prostie” faptul că Guvernul încurajează astfel administrația locală să cheltuie fonduri de la bugetul de stat în locul celor europene, din Programul Operațional Regional (POR).

„Am semnalat de mai mute ori că este în neregulă să te suprapui cu programele operaționale regionale finanțate de Comisia Europeană, e o prostie. Și dup-aia ne văităm că nu am atras bani europeni. Normal, dacă îi dai pe ăia naționali, pe care îi atragi mult mai ușor, de ce să vii să faci proiecte mai complexe pe POR pe fix aceleași linii. În al doilea rând, PNDL ar trebui să fie mult mai transparent. Hai să vedem programul de guvernare. În Sectorul 3 au promis 50 de creșe. Am solicitat și noi foduri cât să dăm măcar cu var în vreo două și nu ne-au dat nici măcar un leu”, a mai declarat primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță.

Referitor la moțiunea de cenzură care urmează să fie supusă joi votului în Parlament, Negoiță și-a exprimat speranța că Guvernul Dăncilă va fi demis.

„Eu sunt o persoană optimistă și aș fi zis că trece moțiunea, dar mă apucă dezamăgirea când văd că liderii opoziției nici nu-și dorsc și nici nu-s în stare să coaguleze o majoritate în paralel, ceea ce este un semn foarte prost pentru România. Să dea bunul Dumnezeu ca joi liderii opoziției să demonstreze că-s capabili să facă ceva”, a declarat Robert Negoiță, pentru HotNews.ro.

Reamintim că în 3 iulie 2019, Comitetul Executiv al PSD l-a suspendat pe Negoiță din partid, pentru 6 luni.

Negoiță, „faultat” de PSD la Bruxelles

De altfel, Negoiță a vrut să candideze la funcția de președinte al grpului Partidului Socialiștilor Europeni (PES) din Comitetul European al Regiunilor, însă candidatura lui a fost blocată de conducerea PSD. Astfel, marți, la Bruxelles, a fost ales președinte al Grupului PES din Comitetul Regiunilor un francez, Christophe Rouillon, care asigurase interimatul până acum. Christophe Rouillon este vicepreședinte al Asociației Primarilor Francezi și era destul de activ la Bruxelles, însă în Franța el este primar al comunei Coulaines, care are în jur de 7.500 de locuitori. Spre comparație, Sectorului 3 al Bucureștiului are peste 460.000 de locuitori.

Dacă în țară, șefa PSD, Viorica Dăncilă, a acuzat „interesele mărunte, meschine ale unor grupări” pentru eșecul candidaturii Rovanei Plumb la funcția de comisar european, tot conducerea PSD, prin secretarul general al partidului, Mihai Fifor, a blocat candidatura lui Negoiță la șefia grupului PES din Comitetul Regiunilor.

„Vă informez că primarul Robert Negoiță nu mai este membru plin al PSD România. A fost suspendat din partid pe data de 3 iulie 2019, ca urmare a unor atacuri dure și neprovocate asupra partidului, care ne-au afectat reputația și dorința de a reforma partidul. (…) Prin urmare, vă solicit, din partea președintelui PSD, Viorica Dăncilă, să-l suspendați pe Robert Negoiță din Grupul PES și din orice funcție oficială pe care ar avea-o sau ar intenționa să o aibă în grupul nostru politic”, se arată într-o scrisoare semnată de Fifor și transmisă secretarului general al Grupului PES din Comitetul Regiunilor, Jordi Harrison, din data de 30 septembrie 2019.

Citește și https://dc360.ro/ana-birchall-se-lupta-cu-psd-din-interiorul-psd-viorica-o-ameninta-pe-birchall-cu-judecata-psd-pentru-ca-nu-e-de-acord-cu-sectia-de-anchetare-a-magistratilor-interventia-anei-birchall-nu-e-o-inter/

- Advertisement -
- Advertisement -

Rețele de socializare

34,563FaniÎmi place
24,580CititoriConectați-vă
61,453AbonațiAbonați-vă

Important

- Advertisement -

Noutăți

- Advertisement -