Prima mare criza din interiorul USR a impartit partidul în două tabere cu puncte de vedere la 180 de grade, pro si anti Barna. Conducerea partidului intră în sedință azi la ora 17.00. În stilul cu care s-au conscacrat deja demult celălalte partide, dar mai ales PSD-ul, se anunță sânge pe pereți, mai mulți membrii ai partidului, cel puțin 5 la număr, urmând cel mai probabil să fie excluși din partid. Tot azi, în jurul orei 17.00 ar urma să își facă apariția și tabăra care îl contestă pe Barna, într-un protest împotriva conducerii USR.
Reamintim că conflictul din USR durează de aproximativ o săptămână, atunci cand Oli a reusit performanța să rupă partidul în două, pro și anti Barna. Majoritatea membrilor cunoscuți din USR s-au poziționat din prima clipă alături de Dan Barna, cel mai cunoscut membru USR care s-a poziționat anti Barna încă de la început și i-a dat replica președintelui USR de fiecare dată când aacesta a ieșit public cu delcaratii este perlamentarul Mihai Goțiu, ultima replică venind chiar ieri vizavi de decizia lui Barna de a convoa un referendum prin care să se decidă orientarea partidului, Goțiu spunând că se încearcă distragerea atenției de la conflictuldin interoirul partidului.
