O intalnire aparte am putea spune. Edilul Capitalei, Nicusor Dan, a confrimat jurnalisitlor ca in aceasta dupa amiaza va avea o intalnire incepand cu ora 12.00 cu angajatii STB care au intrat in greva pentru a doua zi consecutiv, insa nu are de gand sa poarte negocieri cu acestia, ci vine sa ii informeze ca actiunea de greva nu este una justificata.
”Aceea întâlnire de la ora 12.00 nu este sub nicio formă o negociere. Este o informare către activul STB că nu ne jucăm cu chestiunea, pe de altă parte este o informare a dumnealor către mine asupra anumitor probleme legale.
Acest moment și toată situația pe care o avem este o acțiune total iresponsabilă a unor lideri sindicali. Bineînțeles că sunt probleme în STB, dar ca să rezolvi problemele astea este un cadrul legal, există anumite proceduri.
Alaltăieri, a avut loc o discuție între Consiliul de Administrație al STB și liderii sindicali ai STB, iar sindicaliștii au fost întrebați: ce doriți? Să-l dăm jos pe Criț, directorul general. Există nemulțumiri, dar nu se poate să o faci așa, la ambiție, pentru că viața a sute de mii de oameni este afectată.
Tot ce putem noi să facem sunt gesturi și acțiuni rezonabile, raționale prin care să explicăm din nou și din nou situația în care ne găsim. Nu pot, eu, să răspund pentru un gest irațional. Acțiunea în desfășurare este un gest irațional, care are în spate niște oameni responsabili pentru paralizarea Bucureștiului.”, a spus Nicușor Dan.
