Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, a declarat miercuri seara, la Antena 3, ca preturile foarte mari la rosii din piata nu se justifica. Facand referire la preturile care ajung si la 55 de lei, acesta a declarat ca rosiile care sunt vandute in prezent in piata nu sunt in marea lor majoritate romanesti iar preturile sunt de aproximativ 3 ori mai mari decat ar trebui sa fie in mod normal.
Am discutat şi am luat informaţii de pe piaţă. Fermierii au ieșit pe piață cu 20 de lei la roșii, dar acest preţ pentru mine este imposibil de justificat. Şi ne întrebăm de unde şi de ce?
Din nefericire, există oameni care vor să câștige rapid, ușor şi mult. Sunt unii care intermediază aceste produse pe piaţă şi îi îndepărtează pe consumatori punându-i în situaţii extrem de delicate.
La 55 de lei acelea nici nu sunt roșii romanești. Sunt unii care se folosesc de explozia de produse de acum primăvara şi le definesc a fi roșii românești. (…)
Diferența de preţ de la producător până la consumator este determinată, pe de o parte, de ambalaj şi de adaosul comercial pe care îl practică unitățile comerciale”, a explicat Petre Daea, fost ministrul al Agriculturii, la Antena 3.
