Ponta pune piciorul pe frana si lasa doi accidentati! Fostul premier anunta ca nu sustine motiunea depusa de PSD-isti, asteptata sa treaca pentru a fi organizate anticiaptele de catre PNL-isti: În cazul de faţă e o bătălie între PSD şi UDMR pe de-o parte, apropo de chestia cu un tur, cu două tururi, e o chestie strict politică. În fiecare zi mă felicit că nu am votat guvernul Orban

Fostul premier Victor Ponta a anuntat ca nu va sustine motiunea depusa de PSD-isti si asteptata pentru a fi declansate anticipatele de PNL-isti. Ponta spune ca nu sustine o motiune care are ca tema votul primarilor in doua tururi iar ca daca era vorba de niste cauza sociale si economice poate se baga, asa ca sta pe margine de data asta.

Nu. Noi nu avem voie că avem doar 25 de parlamentari. Dar dacă face PSD moţiune de cenzură legată de probleme sociale sau economice, de exemplu faptul că nu se aplică o creştere de alocaţie, dacă e vorba de chestiuni de lipsa de măsuri pentru dezvoltarea economiei, pentru că suntem într-o scădere, nu suntem în recesiune tehnică, dar suntem în scădere economică, votăm, orice moţiune de cenzură care are ca obiect măsuri economice sau sociale”, a declarat Ponta.
El consideră că în privinţa modului de alegere a primarilor “nu merită să faci moţiune”.
“În cazul de faţă e o bătălie între PSD şi UDMR pe de-o parte, apropo de chestia cu un tur, cu două tururi, e o chestie strict politică, n-are legătură cu interesul public, degeaba se prezintă ca interesul public. Interesul public al cetăţenilor este să aibă un primar onest şi bun, dintr-un tur, din două, din şapte, din nouă, calculele astea strict politice… În 2011 PDL-ul a introdus alegerile într-un singur tur că le conveneau lor. PSD era contra. Acum PSD se ţine de chestia asta că le convine lor. E o chestie strict politică pentru care nu merită să faci moţiune. Pe chestiuni economice şi sociale, da, vom vota”, a mai spus Ponta.
Liderul Pro România susţine că liberalii ar vrea să-şi dea jos propriul guvern, cum a făcut PSD-ul în 2017.
“În fiecare zi mă felicit că nu am votat guvernul Orban chiar dacă au fost presiuni şi tot felul de reproşuri legate de acest lucru, pentru că iată, la două luni după, liberalii vor să-şi dea jos guvernul, cumva în tradiţia PSD-ului din 2017. Sunt foarte nemulţumit de faptul că nu se guvernează, că avem dispute politice, în schimb nimeni nu s-a apucat şi probabil nici nu se va apuca în perioada următoare de problemele rămase nerezolvate, sănătate, educaţie, fonduri europene, infrastructură, mediu, ceea ce de fapt trebuia făcut”, a mai spus Ponta.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *