Partidul condus de Eugen Simion a a depus o prima initiativa in Parlament. Este vorba despre o lege prin care Executivul este obligat sa termine de construit Autostrada Moldovei in cel mult 3 ani. AUR spune in proiectul lege ca este nevoie de constructia autostrazii in special din cauza traficului intens din zona respectiva dar si a numarului accidente ridicat.
„Autostrada A7, denumită Autostrada Moldovei sau Autostrada Unirii Principatelor Române este o autostradă aflată în construcţie în România, dar care nu are termen de realizare clar definit. În documentele CNAIR, la stadiul execuţiei lucrărilor apare cuvântul planificat, ceea ce poate să însemne că realizarea va fi amânată la nesfârşit.
Este necesară o lege pentru a institui un sistem de control permanent şi sustenabil din partea reprezentanţilor cetăţenilor în Parlamentul României, care să fie pe deplin operaţional şi predictibil şi care să încurajeze creşterea ratei de investiţii în regiune”, se arată în proiectul de lege, potrivit Adevărul.
„Proiectul A7 reprezină practic „coloana vertebrală” a Moldovei – va prelua traficul pe ruta Nord-Sud, acolo unde se înregistrează cele mai mari valori ale traficului din regiune şi care în prezent se desfăşoară pe DN2/E85, un drum naţional cu câte o bandă pe sens şi un acostament puţin mai lat folosit adesea neregulamentar de către şoferi drept încă o bandă de circulaţie – unul din drumurile naţionale cele mai periculoase dacă nu cel mai periculos după numărul de accidente”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.
Potrivit iniţiatorilor, adoptarea acestei propuneri legislative este o necesitate care a devenit starea de urgenţă a dezvoltării regiunii Moldova şi Bucovina. „Este necesar ca regimul acestui drum sa fie autostradă datorită traficului intens pe acest traseu precum şi a numărului redus de accidente ce au loc pe autostrăzi faţă de celelalte categorii de drumuri”, arată deputaţii AUR.
