Nimic greșit sau anormal ca un partid să facă campanie împotriva oricărui alt partid, din contra, reprezintă ceva absolut normal și necesar în orice democrație. Problema intervine atunci când un partid nu își asumă propria identitate și transmite mesaje contra unor adevarsari politici încercand să inducă în eroare opinia publică ăn ideea că mesajele vin de la politicieni aflați în alte partide, cum procedează PSD în aceste zile. Mai exact, PSD face campanie anti Iohannis pe rețelel sociale folosindu-se de elementele de identitate vizuală a USR PLUS.
Câteva exemple:


Unii dintre postacii PSD-isti merg chiar mai departe, îndemnând alegătorii USR-PLUS să voteze cu Viorica Dăncilă. Un astfel de afiș îl regăsim chiar pe pagina de facebook a purtătorului de cuvânt al PSD Valeriu Steriu dar și pe cea a fiului generalului cu 4 stele, domnul “interes national” Gabirel Oprea.


