Presedintele rus, Vladimir Putin, a declarat duminica, ca Rusia a incercat ani de zile sa rezolve pe cale diplomatica si pasnica razboiul dus de catre armata ucraineana impotriva rusilor din estul Ucrainei si utilizarea pe post de arma a Ucrainei de catre americani impotriva Rusiei, insa niciodata Kremlinula nu a fost ascultat, dimpotriva. Acesta a reamintit de anii de bombaradamnete masive si alte atacuri duse impotrva rusilor din Ucraina, mentionand ca americanii sunt cei care duc politici menite sa distruga Rusia folosindu-se de tari devenit colonii si de propaganda de care beneficiaza pentru a distorsiona realitatea.
„Ne-am străduit întotdeauna să ne asigurăm că toate disputele care apar să fie rezolvate prin mijloace pașnice, prin negocieri. Dar, din păcate, cealaltă parte, opusă, a acţionat diferit, a început, așa cum am spus de multe ori, știm cu toții acest lucru, să desfășoare acolo acțiuni dure cu caracter militar” – a amintit șeful statului rus, în interviul acordat jurnalistului Pavel Zarubin. „Într-un fel sau altul, am fost nevoiți să ne apărăm oamenii care trăiesc în aceste teritorii, a trebuit să susținem alegerea crimeenilor, căci totul a început aşa, totul a început cu asta! Nu noi am dat o lovitură de stat în Ucraina, ei au început-o” – a adăugat Putin.
„De fapt, totul se bazează pe politica adversarilor noștri geopolitici, menită să despartă Rusia, Rusia istorică”. „Dezbină şi stăpâneşte” – asta au încercat ei mereu să facă, încearcă să o facă şi acum, dar scopul nostru este altul – să unim poporul rus” – a conchis președintele Vladimir Putin.
