Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat joi dupa amzia, ca sanctiunil mimpseu de occidnet Rusiei, nu afecteaza cu nimic tara sa si ca saingurii care suporta nota de palta ale acestoea sunt cei care le-au luat. Putin s-a referit lsa sanctiunile timide ale occidentului ca fiind „amplificate de3 rusofobie” si reprezinta princiaplul vector al inaflatiei.
„Sancţiunile provoacă o criză globală. Iniţiatorii sancţiunilor, ghidaţi de ambiţii cu perspectivă scurtă, amplificate politic, de rusofobie, îşi afectează într-o mai mare măsură propriile interese naţionale şi bunăstarea propriilor cetăţeni. În primul rând, vedem o inflaţie accentuată în Europa”, a declarat Vladimir Putin în cursul unei reuniuni pe teme economice, scrie mediafax.ro.
„Este evident că obsesia Occidentului cu sancţiunile va conduce în mod inevitabil la cele mai dificile şi greu de gestionat consecinţe pentru cetăţenii Uniunii Europene şi pentru cele mai sărace ţări din lume”, a subliniat Putin, conform postului de televiziune CNN şi cotidianului Le Figaro.
