Ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila, i-a dat replica sefului DSU, Raed Arafat, dupa ce acesta a continuat cu autovictimizarea (cu care il ajuta inclusiv mass media) si a spus ca Alexandru Rafila incerca sa ii furte SMURD-ul de la Interne la Sanatate. Rafila i-a transmis ironic sefului DSU, ca niciodata nu a fost un specialist in dezinformare.
„Colegii de la SMURD, am toată aprecierea în ceea ce priveşte activitatea pe care o au de a interveni în situaţiile de urgenţă, asta nu are însă nimic ce a face cu nevoia oamenilor din această ţară de a beneficia de serviciile şi de a aduce în prim plan şi de a evidenţia serviciile de ambulanţă – şi ca să facem referire la culori, maşinile vopsite în alb, ca să nu fie niciun fel de confuzie – activitatea medicalizată de acordare a asistenţei medicale de urgenţă este covârşitoare în zona serviciilor de ambulanţă, acest lucru trebuie recunoscut şi cred că este o responsabilitate a tuturor să folosim cât mai bine resursele publice, să nu dublăm anumite activităţi sau să le facem eficiente. (…) Am tot respectul şi aprecierea pentru colegii de la SMURD, dânşii apelează, din când în când, la profesionişti din sistemul de sănătate ca să echipeze SMURD-ul. Cred că nu este o greşeală să informăm corect opinia publică, eu sunt specialist în informarea corectă a opiniei publice, niciodată nu am fost specialist în dezinformare”, a adăugat ministrul, potrivit news.ro.
„Situaţia este cea pe care o cunoaşteţi, există o anumită legislaţie, ea e interpretată într-un mod au în alt mod de către ni sau de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Eu sunt deschis la un dialog, nu am niciun fel de problemă să ave un astfel de dialog, dar eu cred că accesul oamenilor din această ţară la serviciile medicale de urgenţă medicalizate cred că trebuie să fie prioritar”, a afirmat Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătăţii explică situaţia privind unele servicii de urgenţă finanţate de ministerul pe care îl conduce: „E ca şi când dumneavoastră lucraţi la Digi 24 şi activitatea dumneavoastră e coordonată de a Antena 3”.
„Nu trebuie să preluăm totul. Nu vreau să perpetuăm această confuzie. Se face această confuzie care cel puţin la începutul anului a fost extrem de mediatizată: Ministerul Sănătăţii vrea să preia SMURD. Ministerul Sănătăţii nu vrea să preia absolut nimic, Ministerul Sănătăţii trebuie să răspundă mandatului pe care îl are ca şi responsabil pentru sănătatea populaţiei, conform actelor normative care indică clar responsabilitatea Ministerului Sănătăţii: unităţile de primiri urgenţe şi ambulanţa sunt finanţate integral de către Ministerul Sănătăţii, iar integrarea activităţilor este una în situaţii care necesită acest tip de integrare iar această noţiune introdusă referitoare la coordonare operativă sau operaţională este un termen care este unic în legislaţia românească probabil. Gândiţi-vă cum ar fi dacă toate activităţile unor ministere ar fi coordonate de la alte ministere şi nu mă refer la domeniul sanitar. Cred că ar fi un grad înalt de nefuncţionalitate în societatea românească”, adaugă ministrul.
