Warning: Undefined variable $open_graphite_head in /home/dc360/public_html/wp-content/plugins/open-graphite/_open_graphite.php on line 619
- Advertisement -
AcasăNoutati interneRomânia, țara nevoilor fiziologice pe bani mulți! După primarul Emil Boc cu...

România, țara nevoilor fiziologice pe bani mulți! După primarul Emil Boc cu WC-uri de 50.000 de euro bucata, după WC-urile lui Robu de 220.000 de euro bucata, ajungem și în sud la Teleorman la primarul Valentin Trăistaru care a achizionat în curtea unei școli un WC de 66.000 de euro! Treistaru: „Ce mai e ieftin în ziua de azi?”

- Advertisement -

În curtea şcolii din localitatea teleormăneană Buzescu s-a ridicat o toaletă la preţul unui apartament, informează MEDIAFAX.

În curtea şcolii a apărut o toaletă nouă, al cărei preţ se apropie lejer de costul unui apartament. Investiţia s-a făcut prin PNDL 2 şi are o valoare de peste 315.000 lei.

În acelaşi timp, gardul care împrejmuieşte şcoala este foarte vechi şi a fost cârpit cu plăci în două zile, pentru a acoperi spaţiile goale.

La Primăria Buzescu, primarul Valentin Trăistaru nu neagă că situaţia şcolii din localitate e una destul de dificilă.

„Începând cu anul 2018, prin Ministerul Dezvoltării, s-a dat drumul la programul PNDL 2, prin care Primăria Buzescu a solicitat ministerului 3 proiecte, printre care şi unul de înfiinţare de toalete în curtea şcolii. Era ceva legat de şcoală, ca să nu-şi mai facă copiii nevoile în fundul curţii. S-a făcut solicitare în baza unui SF pentru sume care s-au alocat ulterior, iar proiectul din curtea şcolii s-a lălăit deoarece conducerea şcolii a motivat că acolo e o hazna. Proiectul a început în martie 2019 şi acum facem procedurile pentru finalizarea lucrării. Am făcut demersuri şi cu haznaua aceea, familia de romi care o are urmează să vină şi să o închidă. Sunt 18 ani de când încercăm să-i convingem să facă asta”, a declarat primarul din Buzescu corespondentului MEDIAFAX.

Legat de costul toaletei construite prin PNDL 2, primarul din Buzescu, întrebat dacă nu crede că e cam mare, a replicat: „Ce mai e ieftin în ziua de azi? Sunt mai mari costurile, pentru că a apărut acea ordonanţă 114, de mărire a manoperei”.

În timp ce toaleta cea nouă e momentan închisă, în curtea şcolii mai funcţionează încă o toaletă construită în anii 2007-2008, cea folosită de copii.

Iar gardul care împrejmuieşte unitatea de învăţământ se află într-o stare deplorabilă. De altfel, el a fost cârpit cu plăci în ultimele două zile, astfel încât să nu mai existe goluri prin care copiii să poată ieşi din curte nesupravegheaţi sau accidental. Întrebat de ce s-au investit atâţia bani în toaletă, dar nu s-a făcut nimic pentru reabilitarea gardului, primarul localităţii a spus că, fiind sfârşit de an, nu îl mai poate prinde proiectul în buget. Totuşi, gardul nu s-a degradat de câteva luni, ci de ani întregi.

La şcoala din localitatea Buzescu învaţă aproximativ 200 de copii.

Citește și https://dc360.ro/viorica-proasta-inspiratie-sau-a-uitat-zicala-premierul-interimar-a-mers-la-brasov-de-unde-li-s-a-adresat-membrilor-psd-presedintele-nostru-inalt-ca-bradul-dar-lenes/

- Advertisement -
- Advertisement -

Rețele de socializare

34,563FaniÎmi place
24,580CititoriConectați-vă
61,453AbonațiAbonați-vă

Important

- Advertisement -

Noutăți

- Advertisement -