Teodor Meleșcanu, audiat la DNA in dosarul in care agentul guvernamental a schimbat apărarea statului la CEDO în cazul Dragnea vs. România: Niciodată nu am discutat cu domnul Dragnea pe această temă. Agentul guvernamental la CEDO este responsabil pentru ceea ce semnează, iar dacă a greșit sau nu a gresit va stabili ancheta. Eu nu primeam informaţii despre dosare

Teodor Melscanu a fost audiat joi dimineata la sediul DNA în dosarul deschis după ce fostul agent guvernamental la CEDO Viorel Mocanu a schimbat apărarea statului în cazul Dragnea vs. România, in perioada in care acesta era ministru de extrne din partea ALDE. La iesirea de la audieri, fostul ministru de externe si pana zilelele trecute sef al Senatului a declarat presei ca “niciodată nu a discutat cu fostul sef al PSD Liviu Dragnea pe această temă”, sustinand de asemenea ca “agentul guvernamental la CEDO este responsabil pentru ceea ce semnează”

“În niciun caz nu se pune problema cenzurii, pentru că agentul CEDO este numit de către Guvern şi are deplina capacitate să promoveze interesele României. Deci, nu există niciun fel de cenzură, niciodată, nici înainte când erau alţii pe această poziţie şi nici după numirea domnului Mocanu. (…) Eu nu primeam informaţii despre dosare. El îşi făcea treaba. Dacă era nevoie, puteam să discutăm, dar niciodată nu m-am implicat în formularea întâmpinărilor”.
“Niciodată nu am discutat cu domnul Dragnea pe această temă”, a mai susținut Meleșcanu.

Întrebat de jurnaliști dacă va mai fi audiat în acest dosar, fostul ministru a spus că speră să nu fie cazul, dar “te poți aștepta când esti om politic în campanie electorală”.

Meleșcanu a mai susținut că, potrivit legislatiei, agentul guvernamental la CEDO “este responsabil pentru ceea ce semnează, iar dacă a greșit sau nu a gresit va stabili ancheta”.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.