Partidul condus de Julien se tine in continua departe de scenariul declansarii anticipatelor, o tactica de inteles avand invedere sondajele care ii dezavantajeaza masvi, USR ajungand de la 16% in decembrie 2020 la doar 9,8% in ultimul sondaj facut public la inceputul lunii octombrie. Fostul ministru al Transporturilor, Catalin Drula, a declarat ca „anticipatele nu sunt de dorit” si ca acestea se pot irgonzia oricum foarte greu, mentioand ca este nevoie de altfel sa treaca cel putin 4 luni de la caderea unei prime propuneri de premier.
„Alegerile anticipate eu cred că pentru România nu sunt de dorit, dar dacă nu se poate rezolva criza politică altcumva, este un mecanism constituțional care trebuie pus în practică. Până la urmă, e corect să ne întoarcem către electorat și să spună oamenii prin vot.
Acum, eu nu cred că sunt de dorit, oricum cred că nu se pot organiza mai devreme de patru luni de la momentul căderii unei prime propuneri de premier, deci suntem cel puțin la patru luni și câteva zile de această declanșare ce ar putea avea loc mai degrabă în primăvară, trecând peste situația pandemică – până în primăvară sperăm să ne aflăm și într-o situație pandemică mai bună”, a declarat Cătălin Drulă, la Digi 24, întrebat dacă alegerile anticipate sunt o variantă pentru USR.
