Viorica este cu gândul și inima la cei căzuți pe front, așa că vrea să scoată pensiile militare din legea lui Orlando privind impozitarea specială

PSD va promova un amendament la legea inițiată de Eugen Teodorovici prin care impozitarea pensiilor speciale să nu se aplice pensiilor militare, a anunțat Viorica Dăncilă pe Facebook.

„Ca țară membră a NATO, avem o datorie morală față de cadrele militare în activitate, în rezervă și în retragere. Prin exceptarea cadrelor militare de la supraimpozitare, ne aliniem legislației europene. În majoritatea statelor UE și NATO, regimul pensiilor militare este reglementat prin legi speciale”, a scris Dăncilă pe rețeaua de socializare.

Șefa PSD nu a precizat dacă toate pensiile militare vor fi exceptate sau doar cele care sunt în plata MApN.

În categoria pensiilor militare intră cele de la MApN, MAI și SRI.

În total, la nivelul lunii iunie, în plată erau 187.480 de pensii speciale dintre care 9.312 de serviciu și 178.168 militare. Potrivit ultimelor date disponibile, numărul pensiilor MApN erau până în 80.000.

Citește și https://dc360.ro/viorica-spune-ca-din-cauza-codrutei-kovesi-imaginea-romaniei-va-avea-de-suferit-a-fost-opinia-altor-state-membre-repet-legea-trebuie-respectata-in-fata-legii-toti-trebuie-sa-fim-egali-si-este-impo/

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.