Vești proaste pentru Liviu Dragnea! Șeful intermiar al DNA Cătălin Nistor transmite că până la sfârșitul anului, în mai puțin de 3 luni, se va da sentința în dosarul Tel drum: Până la sfârșitul anului sigur se va da o soluție, sigur. Liviu Dragnea, este pus sub acuzare încă din noiembrie 2017 pentru 5 infracțiuni”

Șeful interimar al DNA, Călin Nistor, a declarat, marți, că dosarul Tel Drum, în care fostul lider PSD, Liviu Dragnea, este pus sub acuzare încă din noiembrie 2017 pentru 5 infracțiuni, va fi soluționat până la sfârșitul acestui an.

”Săptămâna trecută s-a pronunțat Tribunalul Teleorman, când a fost respinsă acea cerere de confirmare a redeschiderii urmăririi penale. Am avut discutat cu procurorul de caz și cu șeful de secție. Sper ca într-un termen rezonabil să fie dată o soluție în acel dosar. Nu știu, până la sfârșitul anului sigur se va da o soluție, sigur. Sper. Sper că va fi soluționat”, a declarat Nistor.

El a declarat, la intrarea în Parchetul General, că principala problemă a DNA-ului în ultima perioadă e legată de personal.

”Noi avem un deficit de 30 de procurori. Modificările succesive ale pachetului de legi pe justiție, vechimea a fost majorată la zece ani pentru accesul în funcția de procuror DNA. La zece ani vechime un procuror are deja grad de Curte de Apel și e puțin atractiv să vină să lucreze în DNA în condițiile volumului mare de muncă”, a explicat Nistor.

Context

Tribunalul Teleorman a respins la 1 octobmrie cererea DNA de redeschidere a bucăţii din dosarul Tel Drum privind asocierea cu Euroconstruct, afacerea oamenilor lui Dragnea cu cei ai lui Băsescu-Udrea, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare.

Solicitarea DNA a fost respinsă de judecătoarea Emilia Enescu de la Tribunalul Teleorman, fosta preşedintă a Judecătoriei Turnu Măgurele, fieful Tel Drum şi al lui Dragnea jr.

Soţul judecătoarei, partener de vânătoare cu Dragnea. Potrivit Riseproject, Cristian Enescu, soţul judecătoarei, subofiţer la Jandarmeria Teleorman, apare în registrele cu persoanele invitate la partidele de vânătoare ale Asociației de Vânătoare și Pescuit Sportiv (AVPS) Turris Turnu Măgurele, fondată de Liviu Dragnea la sfârșitul anilor ‘90 şi predată apoi lui Petre Pitiș, directorul Tel Drum.

În plus, potrivit presei locale, fratele judecătoarei Enescu ar fi avocatul lui Valentin Dragnea. Avocatul ar fi fost prezent în tribune la meciuri de fotbal, alături de Valentin Dragnea, fiul fostului lider PSD. Vezi aici şi aici.

Cum a ajuns cererea de redeschidere la Tribunalul Teleorman. Pe 6 iunie, procurorii au cerut Înaltei Curţi redeschiderea acestei părți a dosarului. ICCJ a trimis însă solicitarea DNA la Tribunalul Teleorman, instanța care a mai respins o dată cererea procurorilor de redeschidere.

Instanţa supremă a constatat că nu mai este competentă întrucât Liviu Dragnea nu mai e demnitar. Pe 29 mai s-a publicat în Monitorul Oficial vacantarea funcției de președinte al Camerei Deputaților ca urmare a condamnării și arestării lui Dragnea în dosarul angajărilor fictive.

DNA a cerut redeschiderea acestei bucăți și anul trecut, dar Tribunalul Teleorman a respins cererea.

Care este miza. Potrivit unor surse judiciare, în cazul respingerii cererii de redeschidere, una dintre acuzațiile de fraudă cu fonduri europene aduse lui Liviu Dragnea ar pica.

Această parte de dosar priveşte o afacere din 2009, de asfaltare a unor drumuri județene din Teleorman, inclusiv a celor din comuna natală a lui Liviu Dragnea, Gratia. Drumurile au fost asfaltate de o asociere de firme Tel Drum – Euroconstruct. Potrivit DNA, Tel Drum este controlată de Dragnea. Euroconstruct era controlată de gruparea de la Golden Blitz, apropiată de Băsescu-Udrea.

În dosarul Tel Drum, fostul lider PSD este pus sub acuzare încă din noiembrie 2017 pentru 5 infracțiuni, două de abuz în serviciu, două de fraudă cu fonduri europene și una de constituire de grup infracțional organizat. Prejudiciul se ridică la 27 de milioane de euro.

Citește și https://dc360.ro/raluca-turcan-se-simte-amenintata-si-santajata-de-viorica-solicit-institutiilor-statului-sa-opreasca-actiunile-de-santaj-si-amenintare-ale-psd-si-ale-premierului-dancila-la-adresa-semnataril/

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.